În vreme ce structura actuală cu doi piloni va fi menținută, abordarea mai simplă și mai flexibilă va schița acțiunile detaliate necesare pentru îndeplinirea acestor obiective stabilite la nivelul UE. Fiecare țară din UE ar urma să-și elaboreze propriul plan strategic – aprobat de Comisie – prezentând modul în care intenționează să-și îndeplinească obiectivele. Accentul nu va mai fi asupra conformității, ci se va acorda mai multă atenție monitorizării progreselor și garantării faptului că finanțarea este canalizată spre rezultate concrete. Trecerea de la o abordare de tip soluție universală la o abordare adaptată înseamnă că politica și implicațiile sale concrete vor fi mai apropiate de cei care le implementează pe teren.
Sprijinul pentru fermieri va continua să fie acordat printr-un sistem de plăți directe. Comunicarea nu anticipează nici rezultatul dezbaterii privind viitorul finanțelor UE, nici conținutul propunerii pentru următorul cadru financiar multianual (CFM). Fără a fi exhaustivă, comunicarea explorează câteva posibilități de asigurare a unui sprijin echitabil și mai bine orientat pentru venitul fermierilor.
Schimbările climatice și presiunile asupra resurselor naturale vor continua să afecteze agricultura și producția de alimente. Viitoarea PAC ar trebui să reflecte o abordare mai ambițioasă în ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor, grija față de mediu și acțiunile climatice.
Alte propuneri includ:
- încurajarea utilizării tehnologiilor moderne pentru sprijinirea fermierilor pe teren și sporirea transparenței și a certitudinii pe piață
- Stimulente mai eficiente pentru a încuraja tinerii să înceapă o activitate agricolă, în coordonare cu competențele care le revin statelor membre în domenii precum impozitarea terenurilor, amenajarea teritorială și dezvoltarea de competențe
- abordarea preocupărilor cetățenilor cu privire la producția agricolă sustenabilă, inclusiv la sănătate, alimentație, risipa de alimente și bunăstarea animalelor
- acțiuni coerente în cadrul propriilor politici în conformitate cu dimensiunea globală a Uniunii, în special în ceea ce privește comerțul, migrația și dezvoltarea durabilă
- crearea la nivelul UE a unei platforme privind gestionarea riscurilor și identificarea modalităților optime de a ajuta fermierii să facă față nesiguranței legate de climă, de volatilitatea pieței și de alte riscuri
Propunerile legislative relevante, cu ajutorul cărora vor fi îndeplinite obiectivele enunțate în comunicare, vor fi prezentate de Comisie înainte de vara anului 2018, după publicarea propunerii privind CFM.
Mai multe informații și textul integral al comunicării, accesând linkurile de mai jos:
Notă de informare: Viitorul sectorului alimentar și al agriculturii
Fișă informativă: Simplificarea
Fișă informativă: Agricultura și PAC în UE
Fișă informativă: Sprijinirea fermierilor
Fișă informativă: PAC și mediul
Fișă informativă: Agricultura, noua versiune